24 ianuarie 2011, 22:07:31 • actualizat 25 ianuarie 2011, 18:58:24 (3 ori)
Cat de trista-i viata iti spui asta mereu in gand
Si te gandesti adanc, oare ce rol ai pe pamant
Ce rol are viata, de ce totusi existi?
De ce ne gandim la asta, de ce suntem tristi?
De ce in schimbul nimicului a aparut ceva?
De ce cauti raspunsuri si-ncerci a rezolva?
Universul e enorm, noi fiind atat de mici
Incercam sa-l intelegem, dar ce rol avem aici?
Ce ai fost inainte sa te nasti?
Ce vei lasa pe pamant, inafara de urmasi?
Unde ai vrea sa mergi, ce ai vrea sa faci?
De ce vorbesti de pace cand vrei sa ma ataci?
De ce toti am vrea sa fim iubiti?
De ce nu oferim iubire, de ce suntem egoisti?
De ce exista rautate, care-i scopul ei defapt
De ce nu toti stiu raspunsul care e adevarat?
de ce imi pun aceste intrebari si caut un raspuns
cand adevarul suprem nu poate fi patruns
si dumnezeu e acela care din totdeauna sta ascuns
insa religiile mult prea departe au ajuns
insa pentru a gasi un raspuns trebuie sa risc
dar sunt numai un turist melancolic si trist
Inchis fara voie intr-un paradis teist
Prizonier in varf de munte,
atras de gravitatie, recent cazut de pe punte
sfiindand legiile firii, opunandu-ma muririi
servesc idei omenirii, folosindu-mi tainele gandirii
sperii populatia, am rime mortale, incalc legislatia
nu mai tin cont de nimic, sunt un cadavru care n-a murit
si ma simt vinovat daca imi spui ca poate voi muri la noapte,
ma gandesc cu groaza ca n-am lasat nimic in spate, si poate
incerc candva sa inteleg ceva, dar e prea greu in lumea asta
cand totul merge pe dos, n-am cum sa nu fiu nervos
dar ma simt norocos, ca inca gandesc, deci exist
si am ajuns la conluzia nu mai are rost sa mai fiu trist
incerc sa rezist, sa gandesc pozitiv, sa fiu optimist
dar fiecare pas gresit ma conduce spre sfarsit
iar la sfarsit sper sa nu ma intreb uimit, cu ce m-am ales, de ce-am trait,
ci sa fiu multumit ca am trait cinstit,
iar cu un zambet pe buze sa plec fericit,
ca am lasat ceva in urma si timpul s-a-mplinit
un fir de praf in univers
totul parca prinde sens
cand ma gandesc ca eu traiesc
iar demonii ma-ncoltesc
si reusesc sa ma doboare
cu momeli atragatoare
si priviri seducatoare
lasandu-ma cu ochii-n zare
Peste tot manipulare, toti vor doar sa te doboare
Aruncand din plin topoare, ajungi sa crezi in vrajitoare
si-n puteri videcatoare, dar la sfarsit vei privi cu stupoare
vazand totul o-nscenare, si viata ca pe-o simulare
stiu, te doare, dar toti am fost nascuti egali
devenind in timp monstrii spirituali
si normali ii consideri pe cei ce gandesc ca tine
si prosti pe ceilalti pentru ca nu te poti abtine
dar tine minte, viata nu-i ca-n filme,
sa se termine tot timpul cu bine,
trebuie sa te gandesti si la ceilalti, nu doar la tine
pentru ca azi devine ieri, si azi nu mai devine maine,
la ce e bun un suflet de caine, maidanez
te sfatuiesc sa te gandesti mai des la intrebarea: "eu pentru ce traiesc?"
chiar daca esti un fir de praf in univers
totul parca prinde sens
cand te gandesti ca tu traiesti
iar demonii te incoltesc
si reusesc sa te doboare
cu momeli atragatoare
si priviri seducatoare
lasandu-te cu ochii-n zare
amortit in nepasare, stiind ca viata-i trecatoare
luptand fara-ncetare, dar pentru ce anume oare,
traiesc, sunt viu, sau e doar o intamplare?
desi nu cred in reincarnare, stiu ca moartea nu te doare
e doar o simpla provocare, ce trebuie de toti traita
pentru multi neobisnuita, pentru altii o ispita
si o repetare care a mai fost demult traita
inchizand ochii te gandesti, la cei pe care nu-i mai vezi
si-ti imaginezi razand, ca-fost totul doar un gand
si pe rand iti trec prin minte, cele mai dulci cuvinte
spuse candva de un parinte si de persoana care
te privea ascultatoare, ascultand tot ce te doare
dar acum ca esti singur, te simti oarecum nesigur
si desigur ca esti trist, ca un prizonier inchis
intr-un paradis teist, plin norme si de forme
care tie-ti par diforme, si nelogice din fire
incepi sa ai alta gandire, necrezand in nemurire
si c-o vaga fericire, facand o descoperire
spulberand acea gandire ce-ti era intiparita
de parinti fiind oferita, dar fiind foarte diferita
o elimini intr-o clipa, considerand-o depasita
alegand calea gresita, vazuta de multi ca o ispita
dar pentru tine potrivita, si iata ca incepi sa speri
pacatele sa le acoperi, maine devine azi, si azi devine ieri
apropiindu-te de moarte, ai mai multe intrebari
iar cu o privire sumbra, cugetand sub clar de luna
glasul interior rasuna si multe idei se aduna
si privind deshis spre stele, incepi sa vorbesti cu ele
cerand pacatele sa-ti spele, dar se pare ca esti singur
nimeni n-are un raspuns, si traind o viata trista
ridicand privirea-n sus, macar ai lasat in urma
multe intrebari fara raspuns.
dar cum lumea e orbita de religii si de legi
cauti raspunsuri singur, neavand cui sa te-adresezi
urmand sa realizi ca lumea e robita-n paradis
fiind mult prea bolnava pentr-un ateist convins.
dar nefiind singur in univers
totul parca prinde sens
cand vezi ca si altii traiesc
iar demonii ii incoltesc
si reusesc sa ii doboare
cu momeli atragatoare
si priviri seducatoare
lasandu-i pe toti cu ochii-n zare
cu multe semne de intrebare, cu priviri tulburoare
si c-o ultima suflare, treci pasiv in nepasare...
O viata zbuciumata - #/file.php?id=591529